Ghibortul

Origine

Ghibortul (Gymnocephalus cernua) face parte din familia percidelor. In Romania poate fi intalnit in toate raurile mai mari, incepand cu zona caracteristica mrenei si pana la varsarea Dunarii in Marea Neagra.

Traieste in numar mare in baltile de langa Dunare, in Dunare, Olt, Mures, Crisuri, Somes, Timis, Bega, precum si in foarte multe lacuri (Snagov, Cernica, Caldarusani, Zau de Campie etc.).

Apare in multe iazuri si helesteie, chiar si in crescatorii, unde este considerat o specie nedorita, consumatoare de icre si de larve de crap.

Ghibortul se intalneste atat in lacurile cu apa dulce din preajma litoralului marii, cat si in cele cu apa semisalina, din aceeasi regiune.

Hrana Ghibort

Ghibortul se hraneste cu animale bentonice (care traiesc pe fundul apei), in afara de insecte, larve de insecte, rame, raci, melci si scoici, mananca icre si puiet de peste, cu predilectie icrele salaului si ale crapului, si in general, puietul tuturor speciilor pasnice de pesti.

Din acest motiv, in locurile unde se inmulteste provoaca pagube insemnate. In crescatoriile de crap ghibortul este foarte daunator! Fiind el insusi un peste de talie mica, ghibortul constituie adesea hrana stiucilor si a salailor.

Acestia se cam feresc insa de el, pentru ca in caz ca ghibortul reuseste sa-si intinda tepii din inotatoarea dorsala atunci cand se afla in gura stiucii sau a salaului, poate provoca chiar moartea respectivului peste.

De aceea, inainte de a inghiti ghibortul, stiuca obisnuieste sa-l omoare strangandu-l puternic in maxilare.

Caracteristici Ghibort

Coloritul ghibortului variaza in functie de culorile predominante din mediul natural unde traieste. Spatele este brun-verzui sau verde-cenusiu, partile laterale de asemenea verzui, cu unele nuante galbui, in timp ce burta este alb-galbuie.

Pe jumatatea superioara a corpului, raspandite la intamplare sau constituite in siruri, se disting puncte negre-maronii. Asemenea puncte se regasesc pe inotatoarele dorsala si caudala, unde formeaza 4-7 siruri. Partile laterale ale exemplarelor vii pot iriza uneori metalic, cu nuante verzui-liliachii.

Aripioarele pectorale si inotatoarea ventrala sunt incolore, transparente, in general, coloritul exemplarelor provenite din apele statatoare este mai intunecat decat cel al ghibortilor proveniti din rauri. Intepatura provocata de tepii din inotatoarea dorsala este extrem de dureroasa si se poate infecta.

Ghibortul este un peste de talie mica, cu o lungime medie de 12-15 cm, rar de 30-32 cm. Greutatea medie in apele din tara noastra este de 250-300 g, depasind rareori 350 g.

Ghibortul traieste in raurile si in lacurile cu apa dulce din regiunile de ses, mai rar in apele colinare. Nu poate fi intalnit in paraiele repezi si cu apa rece de la munte.

De regula, sta in apropierea malurilor, unde adancimea apei nu este mare, deci se incalzeste mai rapid, si unde in acelasi timp exista si hrana mai abundenta. Ghibortul, ca si salaul, poate fi intilnit si in locurile mai adinci din lacuri si balti, cu albia acoperita de nisip sau argiloasa.

Sta ascuns si in adanciturile sapate de curenti sub malurile mai abrupte. Nu ii place lumina solara excesiva, motiv pentru care in zilele cu mult soare pestele inoata mai putin, este mai inactiv, se odihneste, pornind in cautarea hranei odata cu lasarea serii, cand devine mai activ, mai mobil.

Este un peste care se intretine in carduri mai mici sau mai mari, de multe ori grupandu-se pe categorii de varste.

Reproducere Ghibort

Ghibortul este un peste extrem de prolific. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 2-3 ani.

In perioada martie-aprilie, inainte de inceperea revarsarilor de apa mai ales in balti, migreaza in grupuri foarte numeroase spre locurile de depunere a icrelor.

Fiecare femela depune circa 50000-120000 icre marunte (cu un diametru de 0,8-0,9 mm), de culoare galbuie.

Talia mica si faptul ca are foarte multe oase sunt motive pentru care ghibortul nu este cautat de pescari.

Carnea sa este gustoasa, mai ales pentru prepararea ciorbei pescaresti.