Sarpele de mare

Origine

Serpii de mare sunt anilame veninoase care populeaza mediile marine aproape toata lor. Desi au evoluat din stramosi terestri s-au adaptat complet la viata marina, majoritatea nu se mai pot deplasa pe uscat.

Exceptie face genul Laticauda care si-a pastrat abilitatea de a „umbla” pe uscat, dat pe distante limitate. Ei pot fi vazuti in apele calde care se intind de la coasta oceanului Indian pana la oceanul Pacific.

Toti si-au adaptat coada pentru inot. Uneori pot fi confundati cu tiparul electric. Spre deosebire de pesti acestia nu au branhii si trebuiesc sa iasa regulat la suprafata apei pentru a respira. Printre serpii de mare se gasesc serpi care au unul din cele mai puternice veninuri de pe glob.

Unii sunt relativ sociali si musca doar atunci cand sunt provocati, dar altii sunt mult mai agresivi.

In prezent sunt descrise 17 genuri de serpi de mare care cuprind 62 de specii. Serpii de mare sunt limitati la apele tropicale ale oceanului Indian si oceanul Pacific. In oceanul Atlantic nu se gasesc serpi de mare.

Hrana Sarpe de mare

Cele mai multe specii de serpi de mare se hranesc cu pesti, in special anghile. Prada dupa ce este muscata moare in cateva secunde.

O specie se hraneste cu moluste si crustacee, cum ar fi creveti, in timp ce alte specii prefera ca hrana icre de pesti, lucru neobisnuit pentru serpii veninosi.

Alte specii care au capul mic si gatul subtire se potr strecura printre corali dupa anghile mici. Un individ presupunea in 1974 ca serpii s-ar hrani si cu momeli de la liniile de pescuit (lansete, etc).

Caracteristici Sarpe de mare

Adultii celor mai multe specii ating lungimi intre 120 – 150 cm. Cel mai lung sarpe de mare are lungimea de 3m. Ochii lor sunt relativ mici si la unele specii narile sunt localizate dorsal.

Capul nu difera semnificativ fata de serpii terestri, iar dantura ii este primitiva: 18 dinti mici pot fi gasiti in spatele maxilarului.

Cele mai multe specii ale sarpelui de mare sunt cumplet acvatice si s-au adaptatla mediul lor in multe feluri. Caracteristica cea mai evidenta este coada adaptata crescuta si adaptata la inot, la unele specii organele sunt comprimate lateral.

Deoarece un sarpe are functia olfactiva mai mai puternica in apa decat pe uscat limba este mai mica pentru ca este folosita mai putin. Narile se inchid cu un tesut spongios pentru a pastra apa in afara organismului.

Cei mai multi serpi acvatici pot respira prin piele, lucru este neobisnuit pentru ei pentru ca pielea lor este groasa si solzoasa, dar experimentele au aratat ca sarpele de mare isi ia 20% din oxigen prin piele.

Acest lucru le permite sa code marere la adancimi mai mari sau pe perioade mai mari.

Ca si verii lor din familia Elapidae, majoritatea serpilor de mare sunt deosebit de veninosi, insa atunci cand musca nu injecteaza mult venin, astfel simtomele par a fi nonexistente.

Platurus Pelamis are un venin mai puternic decat toti serpii din Costa Rica si cu toate acestea au fost putine decese umane. Cu toate acestea serpii trebuiesc manipulati cu grija.

Muscaturile lor sunt in general nedureroase si nu se pot observa cand acesta realizeaza contactul. Exista sansa ca dintii animalului sa ramana in rana.

Simptomele pot aparea dupa 30 minute pana la cateva ore de la muscatura. Acestea includ dureri generaliste, rigiditate, sensibilitate a muschilor, dureri de cap, sete, transpiratii, varsaturi, in functie de organism.

Paralizia muschilor implicati in inghitire sau respiratie pot fi fatale. Dupa 3-8 ore mioglobina poate afecta intr-un fel muschii si poate sa apara plasma in sange, si urina poate avea culoarea roscat inchis, maros, negru sau color. Dupa 6-12h hiperpotasemia severa poate duce la stop cardiac.