🦉 Striga (Tyto alba) – Fantoma albă a nopții
Striga, cunoscută și sub numele de bufnița albă sau bufnița de hambar, este una dintre cele mai distincte păsări de pradă nocturne. Cu un aspect eteric și mistic, această bufniță se deosebește prin penajul său alb și fața în formă de inimă, oferindu-i o prezență aproape fantomatică în lumina lunii. Bufnița albă este o specie fascinantă și importantă pentru echilibrul ecosistemelor, fiind un simbol al adaptabilității și al supraviețuirii.
📚 Clasificare științifică
Bufnița albă face parte din clasa Aves (păsări), iar în cadrul ordinului Strigiformes, este încadrată în familia Tytonidae, care cuprinde bufnițele de hambar și rufesculentele.
🔎 Denumire științifică completă: Tyto alba
Această specie este înrudită cu:
• Tyto capensis – Bufnița de hambar africană
• Tyto tenebricosa – Bufnița de pădure brună
• Tyto novaehollandiae – Bufnița australiană
Familia Tytonidae include bufnițe de dimensiuni mai mici decât cele ale familiei Strigidae, dar remarcabile prin aspectul lor unic și adaptările specifice pentru vânătoarea nocturnă.
📏 Dimensiuni și caracteristici fizice
Bufnița albă are dimensiuni moderate, dar se remarcă prin aspectul său distinctiv și grația sa în zbor.
📐 Anvergura aripilor: 80–95 cm
📏 Lungime corporală: 29–44 cm
⚖️ Greutate: între 250–700 g, femela fiind de obicei mai mare decât masculul
👀 Ochii mari, negri, sunt adaptați pentru vederea nocturnă, iar fața în formă de inimă acționează ca un reflector de sunet, îmbunătățind capacitatea auditivă. Penajul este predominant alb, cu variații de galben și maro deschis pe spate, oferindu-i un excelent camuflaj în mediul său natural.
🌍 Răspândire și habitat
Bufnița albă este o specie cu o distribuție aproape globală, fiind prezentă pe toate continentele, cu excepția Antarcticii.
🏡 În România, preferă:
• hambarele și clădirile vechi din zonele rurale
• pădurile și zonele deschise de câmpie și deal
• marginea pădurilor și terenurile agricole
Bufnița de hambar este o pasăre extrem de adaptabilă, capabilă să trăiască în apropierea așezărilor umane, dar și în locuri izolate. Aceasta poate fi găsită adesea în hambare, clădiri abandonate și alte structuri artificiale, unde găsește adăpost și locuri potrivite pentru cuibărit.
🍽️ Hrănire și comportament
Striga este un prădător eficient, vânând în principal micile mamifere care îi servesc drept hrană.
🎯 Strategia de vânătoare se bazează pe:
• zborul silențios, care îi permite să se apropie de pradă fără a fi auzită
• atacuri rapide și precise, folosind ghearele ascuțite
• utilizarea unei auditii extraordinare pentru localizarea prăzii în întuneric
🍴 Dieta bufniței albă include:
• rozătoare mici (șoareci, șobolani)
• păsări mici și insecte
• uneori lilieci și amfibieni
Bufnița de hambar joacă un rol important în controlul populației de rozătoare, fiind astfel benefică pentru agricultură. Aceasta își ajustează dieta în funcție de sezon și de disponibilitatea prăzii.
🔊 Sunetul bufniței – Ecoul nopții
Bufnița albă are un repertoriu vocal variat, dar sunetele sale sunt mai degrabă stridente și mai puțin melodioase decât cele ale altor bufnițe.
📣 Masculul emite un „țipăt” ascuțit, care poate semăna cu un șuierat sau un strigăt de groază, auzibil pe distanțe mari.
🗣️ Aceste chemări sunt utilizate:
• pentru marcarea teritoriului
• în sezonul de împerechere
• pentru menținerea contactului între parteneri și pui
Sunetele emise de bufnița albă contribuie la atmosfera misterioasă a nopții și sunt folosite pentru diverse scopuri, de la apărarea teritoriului până la atragerea partenerilor.
🐣 Reproducerea la bufnița albă
📅 Sezonul de împerechere poate varia în funcție de regiune și de climat, dar are loc de obicei între martie și iunie. Perechile sunt adesea monogame și pot rămâne împreună mai multe sezoane.
🪺 Cuibul este ales în:
• hambare și clădiri abandonate
• scorburile naturale ale copacilor
• fisuri și colțuri izolate ale structurilor antropice
Femela depune 3–7 ouă albe, pe care le clocește singură timp de aproximativ 30–34 de zile. Masculul vânează și asigură hrana pentru femelă și pui.
👶 Puii sunt acoperiți cu puf alb la eclozare și sunt dependenți de părinți pentru hrană și protecție. Aceștia devin capabili de zbor după aproximativ 8–10 săptămâni, dar rămân aproape de cuib pentru a învăța să vâneze și să supraviețuiască în sălbăticie.
🛡️ Protecție și conservare
Bufnița albă este protejată prin diverse legi și reglementări internaționale, fiind inclusă în:
• Anexa II a Directivei Păsări (UE)
• Convenția de la Berna și alte acorduri internaționale
🛑 Amenințări majore:
• distrugerea habitatului (construcții, agricultură intensivă)
• accidente cauzate de traficul rutier
• utilizarea pesticidelor și a rodenticidelor
• coliziuni cu turbinelor eoliene și cabluri electrice
În România, eforturile de conservare includ monitorizarea populațiilor prin inelare și studii de habitat, precum și campanii de conștientizare a publicului cu privire la importanța acestei specii în lanțul trofic.
Protejarea bufniței albe este esențială nu doar pentru păstrarea biodiversității, ci și pentru menținerea echilibrului ecologic în zonele rurale și nu numai. Fiind o specie adaptabilă și rezilientă, bufnița de hambar reprezintă un simbol al capacității naturii de a supraviețui și prospera chiar și în fața provocărilor moderne.