Origine
Rosella face parte din grupul papagalilor australieni, din genul Platycercus, care inseamna coada-lata. La randul lui acest gen este inclus in familia Parakeet (coada lunga).
Papagalul Rosella este unul dintre cele mai raspandite specii de papagali care au coada lata. Este originar din S-E Australiei.
Traieste in zonele impadurite premontane la o altitudine de 1200 m, dar este prezent si in zona de savana, chiar si in parcurile din metropole.
Prefera locurile deschise: la marginea padurilor, zona de coasta, savana, pasuni, apropierea terenurilor agricole sau chiar parcurile din interiorul oraselor. Nu se gasesc in interiorul continentului australian.
Sunt pasari extrem de active si adora sa zboare, de aceea prefera spatii cat mai largi.
Traieste in perechi sau in cete mici. Daca iarna este grea, poti intalni cete cu peste 100 de indivizi, evident, in zone unde au mancare din belsug.
Acest papagal este crescut in tarile din Europa inca din anul 1870. Este prolific, ajunge rapid la maturitate sexuala si se mentine asa multa vreme.
Hrana Papagal Rosella
In salbaticie, papagalul Rosella mananca in special fructe si insecte mici.
Ca animal de companie, are nevoie de o dieta diversa, care sa includa si seminte, dar si fructe si legume proaspete zilnic.
Brocolli, fasolea verde si alfalfa sunt delicii pentru un papagal Rosella, la fel ca si merele sau morcovii.
Mananca seminte de mei si seminte de floarea soarelui, dar pentru o dieta cat mai echilibrata se recomanda amestecurile de seminte speciale pentru papagali de talie medie.
Caracteristici Papagal Rosella
Papagalul Rosella are aripile cu lungimea de 15,5 cm, penele evantai albastre, coada de 16 cm, penele de pe spate sunt negre conturate cu galben-verzui, abdomenul este galben, aripile precum si penele laterale din coada sunt albastre iar restul penelor din coada sunt colorate in verde inchis.
Irisul este maro inchis, ciocul are 1,6 cm lungime de culoare gri deschis si picioarele sunt gri. Femela de Rosella are pe capul si pieptul de culoarea rosu mai estompat, penajul din jurul ciocului este in tonuri de gri, iar in regiunea ochilor are pene gri maronii.
Pe suprafata interioara a aripilor dunga alba este vizibila. Puii seamana cu femelele, au ceafa verde care se coloreaza la varsta de un an.
Desi este destul de raspandit in captivitate, papagalul Rosella poate fi dificil de imblanzit daca nu a fost invatat sa manance din mana de mic. Nu este un papagal vorbitor, dar poate fi o pasare de companie afectuoasa si adora sa imite unele sunete, in special fluieratul.
Zborul este rapid, cu traiectorie sinuosa. Vocea ii este placuta, cu ciripit metalic. Sunetele scoase pentru a anunta pericolul sunt acute si patrunzatoare.
Rosella este un papagal activ, bun zburator, cu un temperament aparte. Ii place sa faca baie, sa roada crengute proaspete, dar fata de alte pasari nu este o specie prietenoasa, in special in timpul clocitului.
Genul Platycercus include 8 specii de Rosella, fiecare cu multe alte subspecii. Cele 8 specii sunt:
– Crimson Rosella (numit si papagalul fanion)
– Green Rosella ( Rosella verde sau Rosella Tasmanian)
– Yellow Rosella (Rosella galben)
– Eastern Rosella ( Rosella cu manta aurie)
– Adelaide Rosella
– Northern Rosella (Rosella maroniu)
– Stanley Rosella
– Mealy Rosella
Reproducere Papagal Rosella
Pentru imperechere, papagalii au nevoie de mai mult spatiu. Minimul recomandat este un aviar cu inaltimea de 2 metri, lungimea de 2,3 m si adancimea de 0,7 m.
Sezonul de imperechere incepe in luna aprilie, iar masculul poate deveni agresiv.
Femelele depun in general 5-7 oua, care au o perioada de incubare de 20-21 zile, timp in care femela nu paraseste cuibul si este hranita de mascul.
Puii de papagal Rosella parasesc cuibul dupa aproximativ 35 de zile de la eclozare si devin independenti dupa inca 2 saptamani.
Papagalul Rosella traieste in general pana la 20 de ani.
Poze Papagal Rosella
Citeste si Cele mai rapide 10 pasari din lume
Comentarii