Exmoor

Origine: Marea Britanie
Inaltime: 120 – 130cm
Greutate: 300 – 350kg
Culori: maro
Folosit la: Echitatie, calarie si ocazuinal patrulare

Origine

Primii ponei salbatici au venit in Britania intre acum 100 000-200 000 de ani, mergand de-a lungul unei campii mlastinoase care mai tarziu a devenit Canalul Englez. Ei s-au raspandit in Britania si au avut un mare succes, traind impreuna cu mamutii si fiind vanati de catre tigrii, lupi si ursi.

Prezenta lor in Britania a crescut si a scazut odata cu avansarea si retragerea multor ani de gheata. Acesti colonisti cabalini au fost o importanta resursa a vanatorilor din epoca de piatra cand acestia au venit in Britania. Vanatoarea lor le-a redus considerabil numarul.

Schimbarile de vreme in perioada mezolitica au adus o schimbare drastica, copacii care acopereau regiunile de campie. Habitatul deschis de pascut a poneilor a devenit disponibil numai in munti si pe dealuri din Britania, iar in consecinta populatiile de ponei au devenit restranse din aceasta cauza.

Cand s-a format Canalul Englez (acum 5 000-8 000 ani) aceasta populatie cabalina s-a izolat in insulele britanice fara a mai avea posibilitatea unui contact cu populatia continentala in viitor altul decat prin interferenta umana.

Poneiul englez a continuat sa fie o prada atractiva pentru vanatori, iar unii oameni de stiinta spun ca au fost vanati pana la disparitie si apoi au fost reintrodusi de catre celti. Alti oameni de stiinta cred ca ei au ramas intr-un numar asa de mic datorita izolarii lor.

Cand omul a devenit fermier si s-a stabilit in zone de campie, divizand pamantul in campuri si zone agricole, aceste populatii de ponei englezi au fost izolate unele de altele iar destinele lor au urmat cai diferite.

Acest lucru a rezultat in noua rase native recunoscute de ponei din Britania din ziua de azi. In fiecare zona, interferenta umana a dus la amestecul diferitelor ingrediente genetice pentru a produce rase diferite. De exemplu, mercenarii romani au introdus caii din rasa Friesian in partea de nord a Angliei care s-au imperecheat cu ponei britanici si astfel au aparut poneii din rasa Fell.

In cazul poneilor Exmoor exista o alta istorie. In timp ce in orice alta parte a Britaniei alt sange cabalin era introdus la un grad care a alterat in mod drastic infatisarea poneiului britanic, la poneiul Exmoor acest lucru nu s-a intamplat.

Cele mai multe schimbari la poneii de oriunde din Britania au avut loc in ultimile cateva sunt de ani si pot fi legate de influentele rutelor principale de comert si a porturilor, care au introdus noi idei si noi animale sau de influentele noilor proprietari de pamanturi.

Exmoor, pana foarte de curand, a fost un loc uitat fara nici o astfel de ruta sau fara nici un port in apropiere. De fapt era o insula sociala din insulele britanice si din cauza aceasta tipul original de ponei a supravietuit.

Cativa oameni din Exmoor au urmat moda incrucisarii si a „imbunatatirii” poneiului local dar se pare ca tur,mele lor au murit si nu au lasat nici o mostenire. Poneii Exmoor din ziua de azi sunt descendenti din turmele care au fost administrate pe principiul ca natura a avut cel mai mare rol, iar introducerea unui alt sange ducea la diluarea rezistentei.

Pana in 1818, cea mai deschisa suprafeta din Exmoor a fost declarata „padure regala”. Nu era o suprafata acoperita de copaci, dar in acest context „padure” inseamna teren de vanatoare.

Un adminstrator a lucrat pentru coroana si a administrat regiunea Exmoor, care era o intindere de pascut unde fermierii isi putea duce la pascut animalele lor (ponei, oi si vite) in schimbul unor taxe. Doar administratorul singur avea grija de armasari pe care ii inregistra ca fiind cai nativi originali.

In 1818 padurea regala a fost vanduta lui John Knight, un industrialist care credea ca poate imblanzi aceasta rasa si dorea sa transforme aceasta zona intr-un sistem agricol multmmai productiv. El s-a gandit ca oricare ar fi natura pe care a creat-o poate sa o imbunatateasca, incluzand si poneii.

Administratorul Sir Thomas Acland, care venea si pleca, a luat treizeci de ponei Exmoor care alergau prin padure in proprietatea sa. Alti fermieri locali care lucrasera cu el au adunat un numar mic de ponei si au inceput sa-si faca propriile lor turme de ponei.

Unii ponei nu putea sa supravietuiasca conditiilor aspre ale vremii din Exmoor. Acland si alti colegi de-ai sai au devenit probabil unii dintre primii „conservationisti”, crescand ponei Exmoor.

Ultimile turme incrucisate, care au trait separat de adevaratii ponei Exmoor, au disparut la inceputul acestui secol. Poneii Acland au continuat sa supravietuiasca iar descendetii lor formeaza acum faimoasa turma „Anchor” care alearga pe dealurile. Winsford.

In cele mai multe cazuri, poneii acelor familii de fermieri care I-au salvat in 1818 sunt inca implicati in crestera poneilor din ziua de azi. Supravietuind impartirii din 1818 si modei de „imbunatatire”. Poneii Exmoor au fost aproape exterminati in timpul celui de-al doile razboi mondial. Poneii au fost folositi in antrenarea trupelor, unele dintre ele practicand si pe tinte vii cum ar fi poneii.

Portile erau lasate deschise iar zonele de pascut nu mai erau sigure pentru turme. Multi ponei erau furati si transportati departe de orase pentru a hrani oamenii infometati. La sfarsitul razboiului s-a estimat faptul ca nu existau mai mult de 50 de exemplare din aceasta rasa de ponei.

Mary Etherington, care a trait in Exmoor, a strans fermierii si proprietarii de pamanturi si pentru a reincepe cresterea poneilor si a le creste numarul. Ea chiar a expus doi ponei Exmoor la gradina zoologica din Londra pentru a atrage atentia asupra situatiei lor grele.

Grilaje pentru vite au fost instalate iar turmele s-au intors inapoi. Dintr-o data populatia de ponei si-a revenit si a inceput sa creasca in numar. Desi numarul lor a grescut in mod gradat, chiar pe la jumatatea anilor 1970 cam in jur de 30 manji Exmoor erau inregistrati pe an.

Oricum, la inceputul anilor 1980 atentia a fost inca o data concentrata asupra importantei lor zoologice si a raritatii lor. Cresterea de ponei Exmoor a crescut mai ales ca cererea de manji era foarte mare. La acea vreme multi proprietari noi cresteau ponei Exmoor pentru a le conserva calitatile.

Oricum, desi numarul de ponei s-a dezvoltat departe de Exmoor, populatia de ponei care traia libera, alergand si pascand pe campii a ramas si ramane sub 200. Un ajutor al acestei populatii a venit in ultimul deceniu odata cu recunoasterea ca poneii Exmoor se pot conserva ei insisi.

Trustul National, Natura Engleza si alte cateva trusturi ale vietii salbatice au format turme mici libere in rezervele naturale pentru a administra vegetatia. Acest lucru s-a dovedit a fi cel mai de succes iar beneficiile conservarii a poneilor Exmoor merg odata cu conservarea tuturor locurilor.

Aspect Exmoor

Exmoor este situat in partea de sud-vest al Britaniei, traversand granitele Devon si Somerset, granita sa din partea de nord fiind rocile inalte a Canalului Bristol.

Este o zona de stepa inalta cu iarba divizata vaii impadurite adancite si fragmentate de ferme. Acest tip de stepa ofera o dieta variata de iarba, papura, caldura si genistra. Aceasta zona este subiectul unor ierni foarte umede cu temperaturi scazute si vanturi ingrozitoare.

Aici se cresc caprioare rosii, ponei Exmoor si animale de ferma. Toti poneii Exmoor sunt aproape identici, in conformitate cu o culoare naturala albastruie. Variatia in culoare si semnele care sunt tipice pentru anumite rase deoarece omul le-a creat, lipsesc cu desavarsire.

Acest lucru subliniaza faptul ca rasa Exmoor ramane mai mult o rasa salbatica decat o rasa selecta. Caracteristicile poneilor Exmoor sunt toate adaptari pentru a supravietui: acestea pot fi pentru a supravietui elementelor ostile sau pentru a evita sa fie mancati de catre pradatori.

Toti poneii din rasa Exmoor au o culoare maronie, picioarele fiind mai inchise, iar pe bot, in jurul ochilor si uneori chiar sub pantece are niste semne frapant de deschise la culoare.

Deobicei coama si coada au o culoare maro mai inchisa decat cea de pe corp, uneori aproape neagra dar ocazional parul lung este mai deschis. Nuanta de maro a blanii variaza de la maro deschis pana la orice nuanta de maro pana la aproape negru la unele exemplare.

Acest tip de culoare si semne care este uniform la toata populatia de ponei este un design foarte primitiv si care se gaseste la orice alta familie de cai (de ex. rasa Przewalski) si este prezent la multe animale ierbivore care pot deveni prazi din alte familii de animale cum ar fi vitele, oile si antilopele.

Scopul acestui tip de infatisare pare a fi legat de camuflarea si evitarea pradatorilor. Poneii Exmoor se potrivesc foarte bine in mediul in care traiesc, fie ca este cald, sau ca exista iarba sau ferigi in habitatul lor de stepa.

Botul deschis la culoare si inelul din jurul ochilor tot de culoare mai deschisa servesc probabil pentru a depasi liniile generale a capului facand ca miscarile sale sa nu fie observate de pradator. Manjii din rasa Exmoor se nasc cu aceste semne dechise la culoare pe o blana de o culoare mult mai deschisa.

Schimbarile intervin odata ce incep sa creasca si le da prima blana de iarna sau la varsta de sase luni cand incep sa se apropie de culoarea adultilor.

Exista o diferenta relativ mica intre adultii acestei rase. in mod natural inaltimea lor variaza de la 117 cm la 135 cm, dar majoritatea au in jur de 127 cm. Poneii sunt foarte rezistenti si puternici si are piept larg si talie mare.

Capacitatea mare a sistemului digestiv este important in timpul iernii deoarece consuma cantitati mari de plante de proasta calitate care le furnizeaza caldura interioara. Poneiul din rasa Exmoor prezinta un exemplu in interiorul familiei de cai avand o mare eficienta in gasirea, strangerea, mestecarea si digerarea mancarii.

Una dintre fortele majore ale selectiei naturale este climatul iar anatomia externa a poneiului este conceputa pentru a rezista la extremele vremii reci si mult mai important la ploii. Acestia sunt descendentii unui prototip de ponei de munte care au evoluat pentru a trai in medii muntoase umede.

Blana creste in doua faze avand o blana pentru iarna si una pentru vara. Blana de iarna creste in doua straturi, si de fapt, furnizeaza „o haina termala” si o „haina de ploaie”. Parul din apropierea pielii care formeaza puful este fin si maleabil in textura si formeaza un strat izolator. Parul extern este de proasta calitate, gras si care respinge apa.

Eficacitatea acestei blani cu doua straturi este evidenta de la fenomenul „acoperire cu zapada”: zapada se aduna pe spatele poneilor deoarece corpul nu degaja destula caldura pentru a o topi. Astfel corpul nu este racit de zapada topita iar zapada este scuturata periodic.

Parul de pe corp creste si se aseaza frumos ca intr-un fel de canal de drenare a apei: ea este invalmasita lucru ce favorizeaza indepartarea apei din partile vulnerabile ale corpului si din deschizaturi. Coada, coama, carliontii si pe timp de iarna, barba, toate acestea sunt specializate pe timp de iarna.

Intinderea de par scurt din apropierea radacinii cozii se numeste „jgheab pentru zapada”, dar functia sa este mai mult de a coordona apa de la ploaie de pe fese si in felul acesta nu ajunge sub coada. Coama si coada cu par des si lung, care sunt in contrast cu coama sculata si coada partiala cu par de la rasa Przewalski, sunt adaptari ale acestor necesitati primare de a indeparta apa de pe corp.

Poneiul din rasa Exmoor naparleste de aceasta blana de iarna la inceputul verii si numai pentru scurt timp, pana la jumatatea lunii august, are aceasta blana de vara. Aceasta blana retine proprietatile de drenare dar nu are decat un singur strat, izolarea nefiind necesara. Este o blana rezistenta, stalucitoare care la unele exemplare pare ca este usor baltata.

Poneii din rasa Exmoor sunt descrisi ca avand „ochi de broasca testoasa” si acest lucru este deseori eronat din cauza legaturii sale cu inelul de culoare deschisa din jurul ochiului. Oricum se refera la excrescenta carnoasa de deasupra si dedesubtul ochiului care accentueaza culoarea. Aceasta excrescenta ajuta la protejarea ochiului de apa din timpul iernii si de a o coordona in josul capului spre falci.

Dintii rasei Exmoor este bine adaptata la o dieta aspra. Incisivii (dintii cu care musca) sunt curbati si in acest mod se curbeaza intalnindu-se pe plan vertical la fel ca o pereche de cleste si din aceasta cauza taie in mod eficient si bine.

Eficienta muscaturii nu pare sa se deterioreze atat de repede odata cu inaintarea in varsta asa cum se observa la alte rase. Molarii (dintii de mestecat) sunt foarte mari si prinsi in falca astfel incat exercita o mestecare buna a plantelor aspre.

In mod contrar fata de multe publicatii, poneii Exmoor nu au al saptelea molar. Aceasta conceptie gresita a aparut din cauza unor traduceri gresite a unor cercetatori germani care de fapt se refereau la un vas de sange care se afla in partea de jos a falcii care este posibil sa fi fost inceputul evolutiei unui dinte.

Aceasta caracteristica se pare ca nu este limitata doar la aceasta rasa si este posibil sa se gaseasca ssi la animalele cu falci inferioare mari.

Membrele poneilor Exmoor sunt concepute pentru miscarea pe un teren deluros. Ei sunt niste animale extrem de puternice pentru marimea lor si pot cara pana la 85 kg, lucru ce face din ei un ponei ideal pentru familie care nu se limiteaza numai la cararea copiilor. Ei au niste picioare extraordinar de puternice, de culoare negre-albastre.

Poneiul Exmoor este un animal foarte rar. La ultimul recensamant de pe la jumatatea anilor 1980 in total erau sub 800 de ponei. Se crede ca populatia a crescut pana la 1200 de atunci. Acest lucru ii face sa fie o parte draguta din fauna Marii Britanii.

Exista de doua ori mai multe pisici salbatice in Scotia fata de numarul de ponei Exmoor de oriunde, si de cinci ori mai multe vidre in Marea Britanie decat poneii din aceasta rasa.

Comportament Exmoor

Pana sa apara uneltele mecanizate, poneiul din rasa Exmoor a fost folosit la o gramada de sarcini variate care trebuiau facute intr-o ferma asezata in zona deluroasa.

Un ponei putea fi folosit la pastorit, la trasul plugului, la grapat, vanatoare, la dusul fermierului la targ, etc. Unii chiar erau folositi de cei care pazeau imprejurimile.

In ziua de azi poneii din rasa Exmoor mai sunt folositi uneori pentru munca, dar in Marea Britanie participa la orice activitate cabalina, fie concurs, calarit, condus, sarituri, calarit pe distante mari, fie caratul si condusul persoanelor ranite.

Puterea lor considerabila il face potrivit pentru condus dar este de preferat ca persoana care il calareste sa aiba ceva experienta si sa nu fie novice.

Asa cum este capabil sa serveasca mai multi membrii dintr-o familie, poneii din rasa Exmoor sunt favorizati si din cauza ca sunt economici.

De fapt, daca ii lasi liberi pe camp, singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i supraveghezi sa nu manance prea mult.