Origine
Broasca testoasa de apa este raspandita pe un areal mare, ce cuprinde Europa, Asia Occidentala si Africa de Nord-Vest.
In Romania, ea a fost raspandita pe aproape tot cuprinsul tarii, dar in efective relativ reduse, iar astazi este tot mai putin intalnita.
Locurile preferate ale acestei broaste testoasesunt malurile lacurilor cu vegetatie acvatica bogata, precum si zonele mlastinoase, greu de strabatut de alte animale.
Hrana Broasca testoasa de apa
Ii place foarte mult sa stea pe marginea apei, dar la cea mai mica alarma se arunca in apa si dispare in masa ei. Este o specie foarte agila, deplasandu-se usor in apa, unde de altfel in mod obisnuit se si hraneste.
Carnivor feroce, isi asteapta prada plutind printre vegetatia acvatica. Prada care se apropie este prinsa prin destinderea fulgeratoare a gatului si omorata rapid prin miscarile repetate ale mexilarelor.
Dupa aceea, broasca testoasa se retrage sub apa, unde prada este sfasiata in bucati. Hrana acestor broaste o constituie: crustaceele, nevertebratele terestre, rozatoarele, chiar pasarile tinere, pesti, insecte, viermi si foarte rar, unele componente vegetale.
Caracteristici Broasca testoasa de apa
Broasca testoasa europeana este de talie mica spre mijlocie, prezentand varietati cuprinse intre 15-25 cm. Formatul corporal este diferit in functie de categoria de varsta, evoluand de la o forma relativ rotunda la tineret, la o forma ovala la materialul adult.
Membrele testoasei de apa sunt foarte puternice, in forma de coloana, cu labe puternice si palmate, prevazute cu gheare lungi si puternice, in numar de 5 la membrele anterioare si 4 la cele posterioare. Ca particularitate,putem mentiona ca ghearele sunt unite printr-o membrana interdigitala, care le permite deplasarea usoara in apa.
Corpul este bine inchis intr-o carapace dura, osificata, acoperita cu placi de natura cornoasa. Placa anala a carapacei este intreaga, nedevizibila, coada scurta, fara terminatie cornoasa. De ambele parti ale cozii, pe partea interna a coapselor, sunt prezenti cate un tubercul conic cornos.
Culoarea este foarte variabila, cu tesutul de nuanta ce se extinde de la brun pana la negru, pe suprafata careia se gasesc raspandite mici pete sau linii de culoare galbena. Pe regiunea capului, a gatului si a membrelor se gasesc de asemenea pete de culoare galbena.
Reproducere Broasca testoasa de apa
Aceasta specie ierneaza pe fundul apelor, o data cu sfarsitul toamnei si pana la inceputul lunii aprilie.
La finele lunii mai sau inceputul lunii iunie, femela depune 3-16 oua de marimea oului de porumbel, in regiunile inundabile ale Deltei Dunarii, se urca uneori in salcii si depune ouale in pamantul afanat din scorburi, dar obisnuit pe mal, nu departe de luciul apei.
In mod obisnuit, toamna sau chiar primavara urmatoare, puii ies din oua, spargand coaja cu ajutorul unui dinte de eclozare de natura cornoasa, situat pe maxilarul superior.
In captivitate, aceste testoase nu intra in hibernare in conditiile in care se tin la o temperatura ridicata (cea a camerei), dar in acest caz necesita o ingrijire atenta din partea noastra.
Broasca testoasa de apa europeana este in prezent amenintata cu disparitia, datorita reduceii conditiilor naturale, a poluarii, a amenajarilor hidrologice si chiar a cruzimii unor oameni, fiind ocrotita de lege in toate tarile unde este prezenta.
Poze Broasca testoasa de apa
Citeste si despre Broasca Testoasa de Florida (cu tample rosii)
Bibliografie:
Comentarii