Origine: Mexic
Brachypelma vagans, adica tarantula mexicana cu fundul rosu, face parte din
- Regn: Animalia
- increngatura: Arthropoda
- Clasa: Arachnida
- Ordin: Araneae
- Subordin: Mygalomorphae
- Familie: Theraphosidae
- Genul: Brachypelma
- Specie: vagans.Traieste in principal in Mexic dar poate fi gasita si in zone mai indepartate cum ar fi in Belize, El Salvador, Guatemala dar si in St Lucie County, Florida (in prezent, este considerata o specie non-nativa stabilita in acest stat, unde se crede ca au fost introduse prin emisiile accidentale sau intentionate ale exemplarelor importate prin intermediul comertului de animale de companie, desi numarul lor e in scadere din cauza hranirii acestora cu insecte otravite cu pesticide).Destul de extins, de la padure de campie (de exemplu, in Yucatan) la paduri joase vesnic verzi si pana la savana din sudul Mexicului. Dupa cum se vede aceasta specie prefera un climat mai umed decat majoritatea Brachypelmelor. Intervalul de temperatura preferat de aceasta specie variaza de la 20-26grC si o umiditate de 70% – 75%.
Hrana Brachypelma vagans
Se stie ca aceasta specie e un pradator vorace care mananca aproape tot ce poate invinge, insa in captivitate este bine sa ii oferim hrana mai mica de dimensiune decat tarantula in sine. Exemplarele tinere pot fi hranite cu viermi de faina sau juvenili de Blaptica dubia si Nauphoeta cinerea. Exemplarele mai mari pot fi hranite cu lacuste, greieri, gandaci maturi de Blaptica dubia sau Nauphoeta cinerea si chiar cate un pui de soarece ocazional.
Caracteristici Brachypelma vagans
Ca si la alte tarantule biologia lui Brachypelma vagans este putin cunoscuta (Carter 1997). Femelele adulte ating 5-7,5 cm lungimea corpului iar legspan (dimensiunea cu tot cu picioare) pana la 13,5 cm. Masculii sunt ceva mai mici si cu un abdomen mai mic decat femela, cu picioare mai lungi in raport cu corpul si mult mai delicate. Tarantula este in intregime neagra cu exceptia firelor de pe abdomen de culoare rosu-brun, femelele de asemenea au parul rosu-brun pe picioarele III si IV (Baxter 1993). Este o specie sapatoare de galerii facand vizuini cu diametru de 4-5 cm si adanci de pana la 45 cm. Sunt pradatori nocturni, hranindu-se cu artropode, diferite insecte sau chiar si mici vertebrate (Marshall 1996). Pradatorii tarantulei Brachypelma vagans in Florida sunt unele mamifere, iar populatia tanara este vulnerabila la alte artropode dar si la broaste.
Ca toate tarantulele din Lumea Noua acestea se apara impotriva pradatoriilor cu perii urticanti de pe abdomen, acestia ajungand la piele provoaca iritatii asemanatoare cu cele provocate de fibra de sticla insa daca perii intra in membranele mucoase sau mai ales ochi, provoaca un disconfort foarte mare sau chiar leziuni. Aceasta specie nu a fost raportata ca ar poseda o muscatura serioasa pentru oameni (Breene 1996). in Florida exemplare de masculi si femele cu juvenili sunt mai raspanditi cu predominanta toamna desi exemplare de toate varstele se gasesc pe tot parcusul anului. Acest lucru este datorat fara indoiala faptului ca indivizii din aceasta specie traiesc mai multi ani. Unele specii din acest gen traiesc 25 de ani in natura si pot ajunge la mai multi in captivitate daca sunt crescute corespunzator. Perioada de maturatie in salbaticie este intre 5 si 7 ani dar in captivitate la Brachypelma vagans poate fi adusa la 2-3 ani(Baxter 1993).
Stabilirea speciei in Florida nu este deloc surprinzatoare, parti din peninsula Yucatan din Mexic sunt oarecum similare ca tip de vegetatie, sol si clima. insa cu adevarat nu putem sti exact cum a ajuns acesta specie in Florida. O ipoteza mai veche este ca o singura femela gestanta a fost scapata sau eliberata. Aceasta ipoteza era sustinuta de o capturare (printre primele capturi) a unui mascul care in laborator a naparlit si a iesit deformat. Din acest motiv s-a suspectat ca deformarea a fost cauzata de endogamie. insa de atunci s-au capturat foarte multe exemplare perfect sanatoase iar acum se crede ca individul era deformat din cauza ranirii in timpul capturarii. Este probabil ca aceasta populatie a fost in aceasta locatie timp de peste zece ani, sprijinind in mod indirect afirmatia ca mai multe exemplare au fost eliberate de un crescator din zona sau au fost aduse de un importator comercial in anii 1970. O observatie viabila, a fost cea a unei perechi de herpetologi care cautau reptile de-a lungul unui drum pavat, a unui mascul de Brachypelma vagans adult in 1989, caz care a fost raportat in 1996 dupa publicarea descoperirii masculului in Florida. Faptul ca masculul a fost adult ne arata ca populatia este aici cel putin din 1986. De ce nu au devenit mai raspandite nu este de inteles, dar se cunoste faptul ca au o restrictie fata de habitat si nu au o dispersie mare (Gertsch 1979). Impactul speciei asupra faunei din Florida poate fi periculos fiind o specie invaziva, la fel cum se cunosc foarte multe specii exotice care s-au stabilit aici datorita climatului si habitatului asemanator celui nativ, avand un efect nociv asupra faunei indigene, de aceea ar fi naiv sa presupunem ca aceasta specie nu ar avea efecte asemanatoare asupra faunei indigene(Thomas 1995).
Terariu
In general dimensiunea terariului depinde de marimea tarantulei. Puii pot fi tinuti in cutii mici de plastic iar exemplarele mari in terarii cu dimensiuni de 30cmX30cmX30cm, cu substrat de nuca de cocos sau turba unde li se vor asigura tarantulelor o parte uscata si o parte umeda astfel ca ele sa isi poata alege nivelul de umiditate de care au nevoie (si o umiditate prea mare poate dauna tarantulei!). Brachypelma vagans este o specie sapatoare de vizuini astfel ca e bine sa aiba un substrat destul de gros pentru aceasta sau se poate pune o ascunzatoare artificiala si optional diferite ornamente care sa imite mediul natural. Temperatura camerei de 20grC este in regula pentru aceasta specie asa ca nu necesita neaparat o metoda de incalzire, terariul se poate echipa cu termometru si cu higrometru pentru a avea in vedere temperatura si umiditatea terariului (care trebuie sa fie de 70%-75%).
Venin
Toate speciile de tarantule poseda venin. Desi acesta nu este foarte potent, muscaturile nu sunt niciodata placute.De asemenea ca si orice specie de tarantula si Brachypelma vagans poate fi imprevizibila si o muscatura poate surveni oricand. Din aceste motive recomandam atenție maxima cand tarantula este hranita, mutata sau cand ii este curațat terariul.
Nu este recomandata manipularea tarantulelor.
Reproducere Brachypelma vagans
La Brachypelma vagans perioada de incubatie este de 69 de zile (sursa informatiei: McKee, 1986). Temperatura medie de incubare este de 27grС iar umiditatea relativa este de 80%. Femela face saci pentru oua din matase, cu diametru de 4-5 cm, iar juvenilii (denumiti „spiderlings” in engleza) stau cateva saptamanii in jurul mamei pana sa se disperseze. Patru femele in laborator au facut saci cu media de 100 de juvenili dar au fost raportate si foarte multe cazuri cu 300 de juvenili pentru aceasta specie (Moore 1994), cu rapoarte nepublicate pana la 800 (Y. Evanou, comunicare personala 1998). in perioada de reproducere hranirea este foarte importanta si se indica ca insectelor sau micilor vertebrate cu care sunt hranite sa li se administreze minerale si vitamine (de exemplu intr-o cutiuta cu praf de calciu se pune insecta cu care e hranita tarantula si se scutura putin astfel asiguram tarantulei surplusul de mineral in cantitati reduse necesare ei cum ar fi praful de calciu depus pe insecta).
Sunt doua metode principale de imperechere:
A.
I se ofera femelei un substrat destul de gros pentru a sapa o viziuna si ne asiguram ca va fi destul spatiu pentru mascul ca sa poata scapa in cazul in care femela il va ataca. Masculul va fi introdus in terariul femelei. Dupa imperechere tarantula se retrage si incepe constructia locului unde va sta sacul de oua, urmata de producerea acestuia si de asemenea de depunerea oualor. Inconvenientele la aceasta metoda sunt ca nu se pot supraveghea etapele de dezvoltare ale oualor si ar putea fi atacate de acarieni.
B.
Se poate lasa destul substrat pentru o vizuina, numai ca sacul cu oua va fi luat si pus intr-un incubator, insa juvenilii in primele saptamani de viata nu vor avea parte de protectia femelei, pana la dispersare, dar vor fi scutiti de atacul acarienilor sau infectiei cu unele tipuri de viermi datorita sterilitatii mediului de incubare.
In ambele metode se vor pastra maxime de igiena, substratul va fi sterilizat si nu va fi decorat. Orice interferenta umana poate fi realizata numai in cazuri de urgenta. Masculul trebuie sa fie si el bine ingrijit inainte de imperechere si i se va asigura umiditatea necesara pentru a preveni uscarea spermei. De asemenea i se vor asigura mese bogate in nutrienti. Femelei i se va asigura hrana din abundenta pentru a nu ataca masculul.
Poze Brachypelma vagans
Bibliografie:
Comentarii